Când adrenalina devine capital de lucru

a numai 35 de ani, Horaţiu Cercel conduce un grup cu afaceri
de 75 de milioane de euro. Concefa, fosta întreprindere de stat transformată în cel mai puternic grup de construcţii din Ardeal, creşte rapid prin achiziţii de companii şi proiecte imobiliare de sute de milioane de euro.

Tata mă întreba: «măi băiete, dar dacă pierdem, noi ce ne facem»?, îşi aminteşte Horaţiu Cercel. „Iar eu i-am zis: «tată, casa părinţilor tăi nu e gajată, avem unde locui, iar bani de două vaci tot ascund»“. Se întâmpla în 1998, când familia Cercel îşi ipotecase toate bunurile pentru a lua un credit destinat cumpărării pachetului
majoritar de acţiuni al Concefa SA. Şi au fost la un pas de a pierde tot. În două luni, dobânda la care contractaseră creditul s-a dublat, crescând de la 47% la 95%. „Nu ştiam cum să mai scot cămaşa, aveam dobândă de 300 de milioane de lei pe lună. Nu ştiu cum am făcut, am găsit căi ciudate, întortocheate. Ca şi expresia americanului, nu mă întreba cum am făcut primul milion“.

Acum, după zece ani, patronul grupului sibian de construcţii Concefa anticipează că firmele
pe care le controlează vor realiza o cifră de afaceri de circa 75 de milioane de euro, cu o marjă a profitului de peste zece procente.

În 1992, la 19 ani, s-a transferat de la Universitatea din Sibiu la Facultatea de Calculatoare
din Cluj. „Mâncam pâine prăjită cu untură în fiecare zi. Acum poate sună exotic, dar atunci nu era aşa, nu mă simţeam înjosit. Era o perioadă în care eram învăţaţi să ne mulţumim cu mult mai puţin“. Totuşi, starea materială precară, dublată de nişte probleme de acasă, l-au convins că „aşa nu se mai poate“. „Am hotărât să mă întorc la Sibiu să fac bani. Evident, toţi colegii au râs de mine când m-au auzit… Probabil suna aberant să zici că pleci să faci bani, într-un moment în care în ţară existau doar câteva SRL-uri, iar oamenii erau învăţati cu o carieră fixă, stabilită din momentul în care ai intrat în primul an de facultate până la pensie“.

Drumul spre succes şi marea criză

Tatăl, bunicul, străbunicul şi stră-străbunicul, toţi lucraseră în construcţii. Lansarea în acelaşi domeniu era, deci, previzibilă. Prima firmă s-a numit, după porecla bunicului său, „Antreprenorul SRL“. „Am copiat un statut de la o firmă care livra pâine şi biscuiţi şi am încercat să adaptez nişte clauze care, mi se părea mie, se potriveau unei firme de construcţii“. A urmat un împrumut de 20.000 de lei, pentru că nu aveau banii necesari pentru capitalul social obligatoriu de o sută de mii de lei. Apoi, „cu ajutorul unor cunoştinţe ale tatălui meu, am reuşit să înfiinţăm SRL-ul în trei luni, timp record pentru acea vreme“. Primul contract a fost semnat cu Atcom (fostele cooperative) pentru finalizarea unui bloc
de locuinţe.