joi, 27 august 2009

Karzai susţine că a câştigat alegerile. La fel şi oponenţii lui

Numărătoarea voturilor din Afganistan s-a încheiat, dar nu s-au făcut încă publice rezultatele. Ambii candidaţi principali la preşedinţie pretind victoria, dar, judecând după avansul
din sondaje al preşedintelui Karzai, triumful său e mai plauzibil

Numărarea voturilor la alegerile din Afganistan s-a încheiat, iar participarea ar putea atinge 40%- 50%, a anunţat vineri Comisia Electorală. Rezultatele acestui scrutin care reprezintă într-o mare măsură un test pentru nivelul democraţiei din Afganistan vor fi anunţate de-abia săptămâna viitoare.

În lipsa rezultatelor, candidaţii principali susţin că au câştigat. Astfel, directorul de campanie al preşedintelui în exerciţiu Hamid Karzai a declarat vineri că acesta a câştigat alegerile prezidenţiale din Afganistan din primul
tur de scrutin, potrivit cifrelor strânse de observatori în secţiile de votare, relatează NewsIn.

Niciun comentariu: