luni, 10 august 2009

CNADNR vrea să facă bani pe pielea comercianţilor de pe marginea drumurilor

Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romånia (CNADNR) va controla
şi taxa peste 2.500 de comercianţi care folosesc ilegal zona drumurilor naţionale, ca să strångă bani
pentru repararea şi întreţinerea drumurilor. Potrivit reprezentanţilor companiei de drumuri, în zona drumurilor naţionale există în prezent un număr de 6.438 de amplasamente. Dintre acestea, doar 3.897 de utilizatori ai zonei drumurilor naţionale, au fost avizaţi, respectiv au încheiat contracte cu CNADNR şi plătesc taxele către administratorul drumurilor.
Potrivit CNADNR, 2.541 de comercianţi stradali care folosesc ilegal zona drumului vor fi controlaţi în vederea încheierii contractelor pentru utilizarea zonei drumului. Veniturile de utilizare a zonei drumurilor se ridică pe primul trimestru 2009 la peste 3,7 milioane lei
, bani insuficienţi pentru întreţinerea drumurilor.

Niciun comentariu: